Universitatea Populară "Ioan I. Dalles" este instituția care a fost înființată în 1932, ca parte a Fundației Dalles. Alături de "Sala de expoziții" și "Sala de concerte", Universitatea Populară "Ioan I. Dalles" reprezenta, la acea dată, un locaș și centru cultural de excepțională importanță pentru urbea Bucureștilor.
Acest locaș de cultură a fost ridicat de Elena Dalles, ultima moștenitoare a familiei Dalles, una dintre marile familii de la sfârșitul secolului al XIX-lea:
"Las și leg Academiei Române, casele cu tot locul lor, adică întreg imobilul din București, Str. I.C. Brătianu no.12, precum și casele cu tot locul lor, adică întreg imobil din București, Str. Eugen Stătescu (fostă Gloriei) no. 4 cu următoarea distinațiune:
Din tot ce se va prinde din veniturile lor la efectuarea exproprierilor proiectate pentru lărgirea străzii I. C. Brătianu în bulevard și pentru îndreptarea străzii Eug. Stătescu, și din tot ce se va prinde din exproprieri, ca valoare a terenurilor și construcțiunilor ce se vor expropria, se va forma un capital, din care cu o mică parte, cel mult 10%, se va forma un fond al cărui venit va fi destinat pentru întreținere; iar cu restul capitalului, în termen de doi ani de la efectuarea exproprierilor, după ce se vor darâma și toate construcții ce ar mai ramâne după exproprieri se va construi, în mijlocul terenului rămas, o clădire frumoasă și încăpătoare, după planul ce va hotărî Academia, însă așa fel ca să poată avea sălile necesare pentru expozițiuni artistice de tot felul: de pictură, de sculptură, de arhitectură, de țesături și cusături naționale, etc.; apoi pentru examene și audițiuni de muzică și declamație; și în fine pentru cursurile sau conferințele Asociațiunii Universității Populare din București, cum și a altor instituții ce s-ar înființa cu menirea de a forma caracterele cetățenilor români prin cultivarea și educarea lor sufletească.
Locul imobilului din Str. Eug. Stătescu care este lipit pe o bună porțiune cu cel din strada I. C. Brătianu No. 12, se va curăța de construcțiuni și va rămâne teren liber spre a servi drept a doua ieșire spre strada I. C. Brătianu, pe unde va fi intrarea și ieșirea principală. Jur împrejurul construcțiunii, precum și la locurile de intrare și ieșire, se va face și întreține grădină frumoasă, ca să fie podoabă de toate părțile.
Această fundațiune artistică și culturală va purta numele Fundația Ioan I. Dalles." (Fragment din testamentul Elenei Dalles)
Edificiul, amplasat chiar în centrul Bucureștilor, a fost una dintre cele mai frumoase clădiri ale orașului. Din nefericire, în 1958 acest edificiu a fost scos din peisajul orașului printr-un bloc comunist care a fost ridicat în față.
Universitatea Populară "Ioan I. Dalles" a atras cele mai prestigioase personalități culturale care au venit să conferențieze și să organizeze evenimente culturale în noul spațiu.
Suntem după primul razboi mondial, când România întregită cunoaște una dintre cele mai fertile perioade din istoria sa și cuvântul rostit de O. Goga, cu ocazia inaugurării Fundației Ioan I. Dalles, surprinde foarte bine acest aspect. Iată un fragment:
"După o mocnire îndelungată a unui organism fărâmițat subt mai multe stapâniri disparate și captat de influențe culturale fără puncte de apropiere, renașterea începe și puterile acumulate se descarcă pe toate tărâmurile cu o vitejie tumultuoasă. S-ar părea că dospite prea mult în adâncime, niște limbi de foc țâșnesc deodată peste creștetele noastre, proiectând împrejur credință și lumină".
|