Activităţi şi servicii

Universitatea Populară „Ioan I. Dalles” este o instituţie de educaţia adulţilor, având o experienţă de peste 70 de ani în acest domeniu.

Cursurile, ciclurile de conferinţe, cluburile de dezbateri organizate de Universitatea Populară „Ioan I. Dalles” pot fi frecventate de orice persoană care a împlinit vârsta de 16 ani, indiferent de studii sau profesie. Fac excepţie cursurile profesionale, pentru care se cer studii medii sau superioare.

Înscrierile se pot face individual sau colectiv (prin delegat), în limita locurilor disponibile, prin completarea cererii tip şi achitarea integrală a taxelor corespunzătoare.

După terminarea anului de învăţământ se eliberează diplome celor care au avut o frecvenţă corespunzătoare şi au promovat examenul de verificare a cunoştinţelor predate.

Participarea la cursurile organizate în sălile Universităţii Populare „Ioan I. Dalles” a persoanelor neînscrise de la începutul anului de învăţământ, se poate face şi pe baza unui bilet de intrare, în limita locurilor disponibile. Excepţia o reprezintă cursurile de pregătire profesională şi de limbi străine, unde au acces numai persoanele înscrise.

Indiferent de numărul de ore de participare, taxa fixată pentru curs se va achita integral. Pentru cursurile vocaţionale, studenţii şi pensionarii pot plăti taxa în rate.

Spaţii de curs

Universitatea dispune de toate dotările necesare bunei desfăşurări a cursurilor sale, inclusiv cele axate pe abilităţi practice (fotografie, bricolaj etc.). Cursanţii noştri vor fi încântaţi să descopere:

  • Sălile de conferinţe: „Dalles”, cu 450 de locuri, şi „I.C.Brătianu”, cu 300 de locuri
  • Sălile de curs (14)
  • Foyer-ul Universităţii, care găzduieşte frecvent expoziţii şi manifestări culturale
  • Dotările tehnice: sistem audio-video, computere, internet
  • Manuale pentru cursuri
  • Metode de predare moderne, interactive

Educaţia în cadrul Universităţii Populare „Ioan I. Dalles” va fi, astfel, o experienţă utilă şi plăcută.

Cursuri la cerere şi închiriere de săli

Universitatea Populară „Ioan I. Dalles” poate organiza la cerere, în orice instituţie bucureşteană, cursuri cu tematicile menţionate pe acest site sau cu alte problematici indicate de beneficiar, cu condiţia asigurării unui minim de 10 de cursanţi, a spaţiului necesar desfăşurării lecţiilor şi a achitării taxelor corespunzătoare. Nu se aplică preţuri diferenţiate în funcţie de mărimea firmei!

De asemenea, pentru instituţiile care au nevoie de spaţii de curs, putem pune la dispoziţie, prin închiriere, o parte a sălilor noastre.

Pentru amănunte, vă rugăm să ne contactaţi.

Formular înscriere