Principii în educația adulților

Tradiția educației pentru adulți în România

Despre educaţia adulţilor în România se poate vorbi începând cu a doua jumătate a secolului trecut, în speţă cu înfiinţarea, în 1861, la Sibiu, a „Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român” sub patronajul mitropolitului Anton Şaguna. ASTRA şi-a propus de la bun început „a face cu orice prilej educaţie naţională”, scop în care şi-a creat toate mijloacele necesare: a întemeiat şcoli pentru adulţi la sate, a editat şi difuzat cărţi şi ziare, a înfiinţat primele biblioteci săteşti şi case culturale; a organizat conferinţe, expoziţii, etc.

În vechiul regat o activitate concretă, sistematică pe direcţia educaţiei populare se poate consemna abia odată cu Spiru Haret, iniţiatorul şi organizatorul activităţii extraşcolare a învăţătorilor rurali, având ca scop ridicarea nivelului cultural şi economic al ţăranilor adulţi prin cursuri de alfabetizare, prin răspândirea de cunoştinţe de cultură generală, de agricultură, prin organizarea obştiilor săteşti a băncilor şi cooperativelor ţărăneşti.

O altă experienţă notabilă, începută în anii premergători războiului I mondial este cea lansată de Nicolae Iorga prin Universitatea Populară de la Vălenii de Munte, în a cărei organizare practică se îmbinau orientarea vocaţională şi cea culturală propriu-zisă.

Perioada interbelică este momentul unei eflorescenţe fără precedent în România a instituţiilor culturale ce promovau educaţia adulţilor: acţiuni mai vechi, de tipul ASTREI şi a Universităţii de la Văleni sunt continuate şi îmbogăţite, iar pe lângă acestea apar noi iniţiative, venite dinspre marile centre culturale ale României Mari: Bucureşti, Cluj, Cernăuţi.

Concret, Dimitrie Gusti la Bucureşti, Virgil Bărbat la Cluj şi echipa coordonată de T. Brăileanu la Cernăuţi desfăşoară ample proiecte de educaţia adulţilor care au drept ţel ridicare nivelului cultural ca şi de organizare economică şi de sănătate al populaţiei Rmâniei, cu accent deosebit pe populaţia ţărănească (în proporţie de 82% din populaţia ţării la aceea dată).

În anii ’50, la nivelul întregului teritoriu al ţării a fost înfiinţată o reţea de case de cultură (în mediile urbane) şi cămine culturale, (în rural), a căror activitate era coordonată de un organism naţional (Societatea Naţională de Răspândire a Ştiinţei şi Culturii- SNRSC), supervizat – în mod evident – de aparatul ideologic al partidului de ocupaţie, astfel că activitatea acestor instituţii a fost puternic ideologizată, însă existenţa în sine a lor a reprezentat un cadru ce a putut fi utilizat în perioadele „de dezgheţ cultural” într-o manieră mai apropiată de scopul iniţial.

Anii ’60 au adus, odată cu tentativa „desprinderii de Moscova” ideea descentralizării instituţiilor de educaţie permanentă, care s-a concretizat în desfinţarea SNRSC şi fondarea Universităţilor Populare la nivel regional.

Astfel în 1963 ia fiinţă Universitatea Populară din Bucureşti, cea mai mare din acest gen din ţară. Ceea ce este important de spus este faptul că aceste instituţii, dincolo de trebutul ideologic (anumite formule de prezentare, afirmaţii lozincarde etc) pe care erau obligate să-l plătească au desfăşurat efectiv o activitate susţinută pe linia pregătirii profesioanle, a ridicării calificării şi nivelului de cultură în general – activitate de valoare pentru care programele aflate în arhivele proprii oferă mărturie.

În ultimele decenii pe plan mondial, interesul pentru chestiunea educaţiei adulţilor a sporit permanent în bună măsură datorită exploziei informaţionale şi a specializărilor de nivel tot mai înalt care reclamă reactualizarea cunoştinţelor şi o flexibilitate maximă a lor.

Care este organizarea acestui domeniu?

Până în 1989, în Romania au existat mai mult de 200 de case de cultură, peste 2000 de cămine culturale şi aproximativ 3000 de universităţi populare, alături de o reţea naţională de biblioteci, muzee, şcoli populare de artă, centre de indrumare a creaţiei populare, a căror activitate intră în sfera educaţiei adulţilor. Aceste instituţii sunt în subordinea Ministerului Culturii si Cultelor. Atât până în 1989, cât si după, educaţia adulţilor desfăşurată în aceste instituţii cuprinde activităţi din sfera cultural-artistică, de promovare a tradiţiei, a folclorului, festivaluri, expoziţii, prezentări de carte, toate aceste manifestări reprezentând o parte a sistemului de educaţie.

O a doua mare direcţie de activitate o constituie cursurile de educaţie vocaţională care răspunde nevoii tot mai acute a adultului angajat pe o piaţă a muncii într-o continuă schimbare.

După 1989, numărul universităţilor populare s-a redus până la mai puţin de 200. O serie de case de cultură, unde universităţile populare îşi desfăşoară activitatea, au fost restructurate în sensul că multe din spaţiile acestora au fost transformate în spaţii cu altă destinaţie. Aproximativ o jumătate din căminele culturale nu funcţionează la capacitate normală, fie din lipsa personalului, fie datorită condiţiilor precare în care se află clădirile. Dintre universităţile populare existente, mai puţin de 10 au personalitate juridică, toate celelalte fiind un departament (care funcţionează pe baza unor reglementări juridice) în cadrul caselor de cultură sau a căminelor culturale. Urmare a eforturilor de descentralizare a ministerelor, instituţiile mai sus menţionate sunt în subordinea autorităţilor locale, în unele cazuri fiind şi în subordinea consiliilor judeţene care le şi finanţează.

Ce fel de cursuri şi activităţi propune o „universitate populară”?

În programele universităţilor populare îşi găsesc loc următoarele domenii de activitate:

  • Educaţie organizată pentru adulţi, în anumite cazuri şi pentru copii şi tineret;
  • Priorităţi legate de calificare profesională, inclusiv cursuri de recalificare şi reconversie profesională pentru şomeri;
  • Cursuri complementare, la cerere: informatică, cursuri de limbi străine în special engleză şi germană, contabilitate, cursuri vocaţionale, cursuri de reparaţii radio-TV, croitorie, design etc.;
  • Cursuri foarte solicitate: terapii alternative, cursuri legate de educaţia pentru sănătate, cursuri de educaţie ecologică…
  • …şi cursuri din ce în ce mult mai puţin solicitate: literatură, artă, istorie, etc.
  • Pentru mediul rural: tehnici agrare, creşterea animalelor, credite pentru intereprinderi mici şi mijlocii din mediul rural, şi educaţie de bază a adulţilor: alfabetizare, aritmetică etc.

În regiuni cu un număr mare de populaţie minoritară de origine maghiară, o serie de cursuri în cadrul universităţilor populare sunt ţinute şi în lb. maghiară. în regiuni unde există populaţie de origine germană se desfăşoară activităţi în colaborare cu Forumul Democratic al Germanilor din România, existând totodată şi o universitate populară în limba germană cu un program mai puţin organizat de cursuri, dar cu o bogată ofertă culturală pentru petrecerea timpului liber.

Care este situaţia domeniului după 1989?

Un rol important în structurarea universitaţilor populare din România a avut-o înfiinţarea în 1993 a Asociaţiei Universităţilor Populare din Romania (ANUP), ca instituţie cu personalitate juridică, şi care şi-a propus un ambiţios program de formare a personalului permanent şi a profesorilor colaboratori din aceste instituţii. într-o perioadă relativ scurtă împreună cu IIZ-DVV Proiect Romania (Asociaţia Universităţilor Populare Germane) ANUP a organizat peste 150 de seminarii profesionale pe teme foarte variate pentru personalul din casele de cultură, căminele culturale şi universităţile populare din reţea, a creat 15 centre zonale de educaţie a adulţilor în Arad, Beiuş, Braşov, Babadag, Bocşa, Cluj, Curtea de Argeş, Giurgiu, Pucioasa, Slatina, Tg Jiu, Tg Mureş, Vălenii de Munte, Tulgheş-Harghita (primul centru în mediul rural), Iaşi (pe lângă Universitatea „Al. Ioan Cuza”) multiplicând pe plan local şi regional formarea efectuată la nivel central de către ANUP, a realizat un amplu program de dotare a instituţiilor membre în valoare de peste 1 milion de mărci germane, a publicat peste 10 titluri de specialitate în colecţia „Educaţia permanentă” şi a publicat revista trimestrială Paideia, prima revistă de educaţie a adulţilor din România, cu 35 apariţii până în prezent.

Ce se face la ora actuală?

Împreună cu recent înfiinţata Asociaţie Naţională a Centrelor Zonale de Educaţie a Adulţilor (ANCZEA), ANUP realizeză parteneriate şi relaţii de cooperare cu Ministerul Culturii şi Cultelor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, organizaţii nonguvernamentale din ţară şi străinătate, desfăşurând numeroase proiecte atât la nivel naţional (iniţiativa legislativă de promovare a legii de educaţie permanentă), cât şi sub programele Phare, Socrates/Grundtvig, Leonardo da Vinci pe teme diferite cum ar fi educaţia civică, educaţia vocaţională a grupurilor dezavantajate, promovarea femeii, a culturii minorităţilor, etc.

Câteva activităţi cu caracter naţional pe care aceste instituţii împreună cu Asociaţia Universităţilor Populare Germane le iniţiază şi organizează:

  • Săptămâna de educaţie a adulţilor „Festivalul Şanselor Tale”;
  • EBIS/EA în Europa de Sud-Est care se adresează următoarelor ţări: Albania, Bulgaria, Macedonia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, RF Iugoslavia, Kosovo, Slovenia şi România, şi are drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi integrarea grupurilor marginalizate social, educarea şi formarea lor continuă, formarea unor multiplicatori la nivelul instituţiilor de EA/EP şi administraţie;
  • Promovarea educaţiei adulţilor ca specialitate de studiu în cadrul universităţilor prin forme ca masterate (Universitatea „Al I. Cuza-Iaşi”), seminarii de specialitate (Universitatea Bucureşti), disciplină opţională (Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca), cercetare în domeniu prin înfiinţarea Institutului Român de Educaţie a Adulţilor – IREA la Timişoara, Universitatea de Vest;
  • Extinderea centrelor zonale de educaţie a adulţilor în regiuni mai puţin acoperite cu astfel de activităţi: Moldova şi Sud-Estul României.

top