Ca membră a Asociației Naționale a Universităților Populare, Universitatea noastră a participat la numeroase proiecte europene, în special din cadrul programelor „Leonardo da Vinci” și „Socrates”. Coordonatoarea proiectelor este Ileana Boeru.
Programul „Leonardo da Vinci”
Programul de finanțare al Uniunii Europene intitulat „Leonardo da Vinci” își propune să promoveze proiectele transnaționale bazate pe cooperarea dintre diverși actori din câmpul educației vocaționale: instituții de educație, școli profesionale, universități, firme private, camere de comerț etc. Astfel, se urmărește creșterea mobilității actului de educație, dezvoltarea de inovații și îmbunătățirea calității educației. Programul „Leonardo da Vinci” își propune să îi ajute pe oameni să-și dezvolte competențele fără a ieși din ritmul normal al vieții de zi cu zi.
» Amănunte
Programul „Socrates” - subcomponenta Grundtvig
Programul de finanțare al Uniunii Europene intitulat „Socrates - subcomponenta Grundtvig” își propune întărirea dimensiunii europene în educație și aplicarea principiului educației de-a lungul întregii vieți, contribuind la îmbunătățirea accesului tuturor celor care, indiferent de vârstă, doresc să achiziționeze noi cunoștințe, capacități și competențe. Obiectivele specifice ale acestui program sunt: realizarea de metodologii și materiale specifice educației adulților care vor putea fi utilizate în cât mai multe țări participante la program;
promovarea cooperării europene între cât mai multe organisme europene de educație a adulților; îmbunătățirea calității procesului de formare a resurselor umane implicate în educația adulților; aplicarea principiului educației de-a lungul întregii vieți și participare la diseminarea bunelor practici în domeniu.
» Amănunte
European in-service training for workers from the hotel/restaurant branch
Universitatea Populară "Ioan I. Dalles" oferă în anul 2008 stagii de pregatire și burse în hoteluri și din Danemarca în cadrul proiectului Leonardo da Vinci, Mobilitate/Plasament, finanțat de Comisia Europeană, proiect care își propune să promoveze această mobilitate pe piața muncii între statele membre.
Proiectul este un parteneriat între Universitatea Populară "Ioan I. Dalles" și Dansk Kroferie (Asociația hotelurilor și pensiunilor daneze). În acest sens instituțiile partenere au lucrat la elaborarea unui curriculum atractiv care să ofere participanților sansa de a-și îmbunătăți competențele profesionale, lingvistice si interculturale.
» Amănunte
|